Sunday, March 3, 2019

TransGrandCanaria 360 - the Resurrection

Salutari!

A trecut ceva vreme de cand am simtit ca trebuie sa scriu aici.

Din 2017 am decis sa alerg doar curse noi si sa nu mai fac aceasi cursa de 2x dar, in cazul TransGrandCanaria, am simtit ca am executat atat de slab incat am vrut sa revin.
Eram atat de sigur ca o pot face mai bine cu usurinta incat nu i-am dat prea mare importanta. M-am antrenanat la fel ca in ultimii ani, consistent, cu multe alergari lungi cu diferenta de nivel (1500-2000m+/alergare).

     Intrucat mi-a placut foarte mult cursa din 2018 m-am inscris din timp. Cred ca din Iulie sau Iunie 2018. Am aflat ca Viorica Henry si Adrian Toma vor merge si ei si ne-am organizat pentru a sta impreuna. Au refuzat sa mearga la un gay friendly hotel dar nimeni nu este perfect :)

     Adrian vrea si el la cursa lunga. Nu m-a intrebat prea multe lucruri si nici eu nu i-am spus. O sa vedeti ca o sa fie usor mirat :) si foarte dezamagit. Cel putin pana uita si se inscrie din nou. Ii dau maxim 1-2 luni.

https://iommi4u.blogspot.com/2019/02/transgrancanaria-360.html?fbclid=IwAR1-x6eedyYQpsnAKcUB27pF1iV9MWL9ha-qDLl0xMUCx4exrHBi1frcHC8

     Viorica a zis ca ea vrea mancare si apa si s-a inscris la cursa din UTWT - 128km cu ~ 7000m urcare.

     Dar sa ne intoarcem la perioada de pregatire. Vedeti voi, mie nu nu imi place sa fac curse. Serios! Imi place foarte mult sa ma antrenez. Stiu ca pare ciudat ce spun dar cursele sunt pentru mine doar motive pentru o pauza a antrenamentelor. Si asta s-a schimbat in ultimii 2 ani. Pana in 2016 si chiar inceputul lui 2017 eram destul de competitiv. Imi alegeam cursele cu atentie pentru a fi 'la maxim' si imi alegeam intotdeauna curse care ma favorizau. Sunt mai bun pe cursele 'alergabile' ca sa zic asa.
Cursele lungi pe care le fac in ultimii ani nu ma avantajeaza deloc, nu imi place sa fac antrenamente specifice pentru ele si greutatea mea actuala (68kg la 181cm) imi face destul de grea evolutia la ele. Nutritia in cursa este foarte importanta, orice pas gresit insemnand 'zidul'.
Cu toate astea perseverez : M-am inscris la ToR in 2018, cursa inaintea careia m-am accidentat destul de rau, si apoi la TransGrandCanaria360 a 2-a oara, o cursa de 250km in Grecia , Leadville (aici poate stralucesc si eu :) ) si PTL, in echipa cu Costica Anghel, alturi de care m-am si antrenat in ultima vreme.

     Revenind la TransGrandCanaria si la modul cum am tratat cursa pot spune ca am fost extrem de relaxat inainte. Nu m-am uitat aproape deloc la traseu, mi-am facut un plan mental si mi-am propus sa experimentez legat de nutritie si, mai ales, somn. La ToR am dormit prea mult si vroiam ca acum sa corectez aceasta greseala facand pauze de maxim 1 ora de somn.

     Dupa 2 zile de relaxare inainte de cursa (macare si somn) ne-am pregatit kiturile de concurs si gentile pentru cele 5 puncte de odihna.

     Ca si anul trecut am observat destui participanti cu veste mici in care nu pot incapea toate cele. Oricine a facut vreodata o cursa cu atat de mult echipament stie acest lucru.
Ma uimeste si mahneste dorinta unora de a iesi in evidenta cu orice pret.
Intotdeauna m-am ghidat dupa niste principii in viata, principii pe care imi place sa cred ca le-am 'dat' mai departe si copiilor mei. Acestea spun ca mereu sa fiu corect cu mine insumi. Cum altfel as putea sa ma bucur de o reusita daca stiu ca nu am respectat regulile? Este corect fata de restul participantilor? Cat de competitiv sa fiu sa uit aceste aspecte? Ce as vrea sa justific ca sa nu respect aceste principii?
Ma rog. Suntem diferiti si cred ca asta este si una dintre partile interesante ale vietii. Ar fi ciudat ca toti sa fim la fel - ghidati de aceleasi valori si principii. Despre ce-as mai scrie eu acum? :)

     Cursa a inceput rapid - ca si anul trecut. S-a plecat destul de tare intr-o dimineata insorita de 20 Februarie. Am plecat foarte relaxat stiind ce urmeaza sa se intample. Cred ca eram printre ultimii 10 in primii 10km. Ma distrau gafaielile din jur. Imi aminteau de ToR si de cei care ne depaseau prin stanga si prin dreapta cararii in primii 20 de km de cursa.
  Adrian era in fata, destul de concentrat. Il tot strigam dar nu raspundea deloc. Eu vroiam sa ma distrez si el lua totul foarte in serios. Mai sa fie. Sa fie ca in cartea lui Stephen King The Long Walk? Ultimul este impuscat?
La km 15, spre supriprinderea multora si a mea, am intrat intr-un canal intunecat plin cu apa. Daca asta nu era suficient s-a mers cativa km prin el si namolul de pe fundul lui a patruns incet in pantofi si sosete. M-am curatat cat am putut de bine dar nu impecabil Am norocul sa nu fac usor bataturi sau basici.
Canalele aratau ca mai jos doar ca aveau apa care varia intre 10 si 30 de cm.

Image result for gran canaria water tunnels

De aici inainte, pana la km 70, am mers aproape singur.Am mers relaxat si m-am bucurat de peisaje. In jur de km 50 m-am oprit la un supermarket si mi-am cumparat ceva de mancare. Estimasem destul de gresit necesarul pe primii 70km.

La km la in punct am gasit un participant cu glezna rupta. Jean imi spusese mai devreme ca 'He is racing hard!'. Din pacate a fost prea hard. Ulterior, la finish, am aflat ca fusese deja operat si avea si suruburi. Pentru o elita asta inseamna o pauza lunga in cariera. Imi pare rau pentru el.

Am mancat copios si, in acest timp, am pus ceasul la incarcat la organizatori. Am zis sa nu-mi consum acumulatorul portabil daca exista alternative. Tot aici am constatat ca, dintr-o greseala/graba am uitat sa imi las ciorapi de schimb. Ciorapii erau deja scoarta de la namol si picioarele ma usturau. Asta a fost prima greseala care m-a costat.
Am plecat dupa cam 30 de minute in alergare usoara incercand sa dau drumul la al doilea segment din cursa. Dupa nici 200m imi dau seama ca mi-au disparut trackurile de pe ceas. Mai sa fie. Ma intorc repede in checkpoint pentru ca-l vazusem pe Martin de la care puteam sa le transfer dar nu mai era in zona.
Am cautat repede pe cineva care avea ceas Garmin la mana, i-am cerut telefonul, mi-am adaugat contul si mi-am trimis din nou trackurile. Inca 30 de minute timp pierdut si frustrare nemarginita.
Mi-a trecut prin cap sa ma opresc dar am zis ca nu are sens. O sa ma bucur de cursa in continuare.

     Am plecat singur si l-am ajuns din spate pe Matteo. Il stiam de la ToR. Mai mersesem impreuna acolo. Ne-am salutat si am mers impreuna in urmatoarea noapte si dimineata pana in jur de km 125. El suferea destul de tare si a rams in urma sa se odhineasca. Eu pierdusem mult in greutate si pantalonii nu mai stateau bine pe mine. Din aceasta cauza m-am frecat foarte tare intre picioare. Asta a fost a doua greseala: nu imi luasem vaselina.
     Am decis sa continui singur. La km 125 am dormit o ora si m-am trezit ca nou. Am plecat mai departe cu gandul sa merg pana la km 153. Al treilea segment parea simplu:28km cu 1700 ascent. N-a fost chiar asa. L-am ajuns din urma pe Steven, un Olandez care se antrena doar cu crossfit pentru curse montane (asta da vointa). Toala lumea stie ca in Olanda, daca pui o masa si urci pe ea, se vad granitele.

     Urmeaza o coborarea destul de tehnica si apoi o urcare prin gradina cuiva, urcare unde mi-am rupt pantalonii si m-am zgariat in toate locurile unde nu ma zgariasem deja. Am ajuns la urmatorul punct si am decis sa ma odihnesc o ora. Am stat intins dar din cauza ca luasem ceva cofeina n-am putut sa adorm. Am decis sa plec mai departe. Aceasta a fost a 3-a greseala. Cu toate ca ma simteam ok in cateva ore mi s-a facu atat de somn incat a trebuit sa dorm de cateva ori pe marginea drumului. Am plecat cu un Francez care nu vorbea decat Franceza si am inaintat foarte prost in aceast noapte. Cred ca am facut doar 20-25km. Ne-am oprit intr-un bar la 5 dimineata si ne-am uitat la stiri, ne-am baut cafeaua, si am plecat mai departe. Pe mine m-a luat somnul din nou si m-am culcat pe o banca in parc timp de 5 minute. El a continuat si nu l-am mai ajuns.
Am plecat singur mai departe din am intrat in canionul in care fusesem si anul trecut. Stiam ca este superba zona si m-am bucurat de ea. La final insa m-am ratacit. Ma vedeam pe track dar acesta se oprea brusa la o cascada unde incepea un nou tunel. Speram sa nu fie iar prin tunel pentru ca nu mai puteam. M-am uitat prin el cu frontala si erau urme pe jos semn ca cineva o luase pe acolo. Am refuzat acest lucru si am sunat la organizatori. Spre norocul meu (!!) directorul tehnic al cursei nu vorbeste Engleza si tot ce reusesc sa aflu e ca sunt pe track si sa continui :)
Aici am pierdut cam 1 ora in care m-am invartit pe toate potecile, intr-un final apoteotic vazand ca drumul face 180 de grade brusc inapoi si urca pe o muchie. Cararea de deasupra era foarte aproape de cararea de jos si de aici confuzia. Poate daca eram cu cineva nu greseam. Cat am stat nu m-a ajuns nimeni din urma...
Am urcat pe Pico del Rey - stiam urcarea de anul trecut. Aproape in 4 labe. Am coborat spre Teror si aici am fost ajuns de Eric cu care am continuat superba Creasta pe o temperatura de 35 de grade la umbra, umbra pe care o cautam si nu o gaseam sub nici o forma. Am coborat din creasca impreuna, am batut la usa unui localnic, pentru ca ramasesem fara apa. Foarte ospitalieri ne-au dat apa din belsug. Am coborat la un restaurant unde am mancat atat de mult incat am gresit dumul cu 500m (in plus) si asa am ajuns in Valsequillo :) Aici ne-am culcat o ora si am decis sa continuam impreuna. Tot aici am constatat ca aveam o basica extrem de mare la unul dintre picioare. Nimic care sa ma opreasca dar ceva nou. Am decis sa merg la medic care a spart-o si mi-a pansat-o. A fost o alegere buna.
De aici aveam o ultima mare urcare de ~ 1600m pozitiv. Urcarea a fost cum a mai fost dar coborarea pana la St. Lucia ne-a distrus pur si simplu. Ma dureau picioarele atat de tare - si ma refer la tendoanele si oasele din labele picioarelor - ca nu mai stiam ce sa fac. Am pierdut foarte multa vreme pe aceasta bucata. Ulterior am aflat ca Adi ma astepta in Santa Lucia dar ca a cedat si bine a facut. Nu ma simteam senzational si imi doream sa se termine mai repede.


360

In St. Lucia stiam ca sunt conditii foarte bune de somn. Am dormit o ora, am mancat si am plecat.
De aici pana la finish ne-am tarat. Eric a avut o problema destul de urata inainte de barajul de pe utlima bucata. Nasul ii sangera foarte tare si nu se mai oprea. Ne-am oprit si am improvizat un bandaj din fasa elastica care a funtionat de minute.
12 ore. Atat am facut pe ultima bucata. Aici am invatat ca nu se moare asa usor. Termomentrul din ceas imi arata 37 de grade dar sigur temperatura resimtita era mai mare. Simteam cu dogoreste nisipul. Am ramas fara apa dar am gasit un magazin intr-un orasel mic la 20 de km de finish. A fost un adevarat exercitiu psihologic sa termin. Nu puteam sa alerg din cauza caldurii, altfel cred ca as fi alergat de nervi, si am mers 30 de km in 6 ore. Prin oras am tinut mortis sa urmam tot trackul si am coborat si urcat toate scarile de pe plaje :)
A fost frumos dar nu mai vin :)

   Timpul final a fost, din nou, mediocru. Nu cred ca oglindeste pregatirea mea curenta dar asa cum iti asterni asa dormi. Daca sunt suparat sunt suparat doar pe mine. Poate as fi putut sa ma implic putin mai tare in acest esec :)
Am invatat foarte multe lucruri si asta ma bucura. Chiar daca am mers prost am invatat exact cum sa-mi dozez somnul, dopurile de ureche au facut minuni, ce am testat ca nutritie este senzational si nu mi-a facut nici o problema in timpul cursei, aparent poti sa merg priontr-o caldura senzationala fara sa mor si am devenit relativ exper la power napping :) Pana la urma la umbra unui banan nu mai dormisem.

   Semnele imi spun sa raman la curse pana la 100 de mile (inclusiv) dar voi persevera. Pana la urma frumusetea vine din incercarea de a ne depasii limitele. Urmeaza o cursa de 250km pe care abia o astept - chiar daca a trecut doar o saptamana dupa Iadul numit GrandCanaria.



Mai jos - din ciclul "Daca doriti sa revedeti" :) Dauna totala.











Tuesday, January 24, 2017

2016 - I

Sper ca anul aceasta sa postez mai des dar nu-mi propun asta. Scriu aici mai mult pentru Andrei si Anastasia. Poate ca intr-o zi o sa citeasca ce-am scris...

In 2016 mi-am propus sa alerg prima cursa de 100 de mile. Am stat si am analizat mult situatia pentru ca vroiam sa fie o cursa speciala atat ca locatie cat si ca traseu. Intr-un final m-am decis sa particip la Ultra Trail Mount Fuji. Acesta a fost telul final si tot ce urma sa fac in decursul anului era un antrenament pentru aceasta cursa.

     Si totul a inceput cu o cursa mai 'usoara' dupa o lunga pregatire de iarna: Ultra Trail Hungary in data de 15.05.2016. 115km - 4600m diferenta pozitiva de nivel. O cursa interesanta care ma avantajeaza pentru ca este foarte alergabila. Mi-a placut mult ca startul s-a dat la 12 noaptea - a fost prima cursa in care am alergat cu frontala foarte mult - aproximativ 8 ore - si a fost si prima cursa sub 'culorile' SportGuru BCR Racing Team.


     Asteptarile erau mari. Daniel era nerabdator pentru ca plouase foarte mult inainte de cursa si lui ii place noroiul. Il puteti vedea zambind in poza de mai sus :)

     Si pe cat de usoara credeam ca o sa fie pe atat de dificila a fost. Noroiul excesiv m-a facut sa trag foarte mult pe urcari si ploaia torentiala din timpul cursei ,care a durat ore in sir, n-a facut lucrurile mai usoare. Marcajul prost a fost si el un impediment: prima cursa la care m-a trezit ca ma uit la cer si nu stiam ce s-a intamplat. Dadusem cu capul (frontala) intr-un pom cazut in mijlocul potecii si nu, n-am fost singurul, Ulterior am aflat ca mai toata lumea l-a 'luat' in plin. Am vazut stele verzi. La propriu. O da! Lanternele Petzl sunt extraordinare! O sa vedeti mai tarziu in an de ce :)




    Aici l-am cunoscut si pe Marian total intamplator. Din ciclul 'great minds think alike' :) am facut rezervare la aceasi pensiune si am stat usa in usa. Din pacate a fost nevoit sa abandoneze din cauza unor probleme la genunchi.

     Am reusit o clasare pe locul 11 undeva in 14h55minute, mult peste ce visam eu ca o sa fac. Si da, de obicei imi setez asteptarile jos :) A fost un bun antrenament pentru ce va urma.

<iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/576840609/embed/b783bc352b014e1c6d87505269c3b294a5ae3dde'></iframe>

Si a urmat Zagori Mountain Run. O cursa pe care Daniel mi-a sugerat-o si, dupa ce am analizat zona, am zis ca trebuie sa ajung acolo. Am incercat sa aflu mai multe detalii de la oameni din comunitatea de alergatori, oameni care stiam ca au ajuns la cursa si de la care vroiam sa aud niste detalii. N-am reusit. Cred ca mi-am setat asteptarile prea sus...
  Cu ajutorul lui Mihail Papadopulous am reusit sa ne inscriem si spun 'ne' pentru ca am fost cu Fane si Florin + Cata. Cursa e cam cea mai populara din Grecia si in Iunie locurile erau 100% ocupate.
  Eu si Fane am ales cursa de 80km/5100m diferenta pozitiva de nivel si Florin a ales semimaratorul sau cum i se mai spune: cursa populara :)

Cursa este localizata intr-un masiv muntos de pe coasta de Vest a Greciei, la ~ 60 de km de Marea Ionica si insula Corfu. O zona superba dar extrem de calduroasa in luna Iulie. Mai jos o luasem invers pe traseul cursei sa vedem ce ne asteapta pe final.


Un pod peste care trecea traseul de maraton.



 Centrul satului. Exista foarte multa piatra si totul era facut din ea.


Pe finalul ultimei urcari serioase la km 30. Startul a fost la 4:50 AM si pana la ora 9 AM a fost ok. Dupa aceea temperatura era insuportabila - cred ca real feel + 40 de grade. Cursa a avut 3500m de urcare in primii 32 de km.

Cu Fane la o incarcare cu de toate dupa cursa :)


Interesectia cu Fane in cursa.


Piata din care s-a dat startul cursei.


Cu Florin, Fane si Cata in Kipoi la startul cursei populare. Dupa ziua in care era sa moara de sete in munti si a fost salvat de ciobani:) Cuvantul zilei: Cryo :)


Asteptandu-l pe Florin la finish am poposit la locul unde Fane statuse intins pe o piatra pentru 15 minute din cauza caldurii :) Un adevarat loc de inspiratie si pelerinaj :)



Si profilul cursei cu eroare de GPS de rigoare...

<iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/651044792/embed/5b4c0bfc8eb15341783f6f611cc7594564a4326f'></iframe>

Am terminat cursa pe pozitia 22, a 3-a fata :)

   Si a urmat TDS. Cursa pentru care, nu stiu de ce, nu am avut mari asteptari. Am plecat cu Andrei cu trenul, pentru a 2-a oara, si am avut o calatorie plina de peripetii incepand de la faptul ca s-a rupt sina la Baile Herculane. Era sa pierdem trenul din Budapeste dar ne-au asteptat si am alergat, insotiti de politie, ca sa putem sa ajungem mai repede :)
Din Zurich drumul pana in Chamonix este absolut superb. Nu-ti poti lua ochii de pe geam. As merge si a 3-a oara cu trenul doar pentru portiunea asta cu toate ca multi nu ma inteleg de ce aleg varianta asta :)

Am stat cu totii intr-un apartament: Radu, Dumitru, Mada, Victor, Marmota, Eu si Andrei. A fost o saptamana foarte reusita in care ne-am plimbat mult, mai ales dupa cursa, si am ramas cu o gramada de amintiri frumoase.

Cursa in sine a fost probabil cea mai buna cursa de Ultra a mea. Am plecat cumpatat, asa cum o fac mereu, si m-am bucurat de fiecare km pana la 90 cand, cred ca din cauza isotonicului pe care l-am baut din greseala, mi s-a facut greata si rau. A fost prim si, pana acum ,ultima oara cand mi s-a facut rau intr-o cursa. Am stat la cortul medical unde mi-au dat 3 pastile si mi-am revenit dar am pierdut cam 1 ora si, oricat am tras, n-am reusit sa ma recuperez. As vrea sa fac din nou cursa pentru ca stiu ca puteam mai bine...

In rest - traseul superb. Mult mai salbatic si tehnic decat CCC-ul, cu aproape 1200m in plus ca diferenta de nivel pozitiva si 20km. O cursa grea si, in opinia mea, subestimata de organizatori. O cursa cu mai putine puncte de hidratare/alimentare care se bazeaza foarte mult pe autonomia alergatorilor.


Pozitia 56.

<iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/688030032/embed/0bad4af861f5eda9931ae87fc8e6a1136de4b0e2'></iframe>





   Si la finish - dauna partiala dupa o cazatura in cap. Tot frontala Petzl m-a salvat si aici dar am ramas cu o urma rotunda in frunte cateva saptamani :)



Dupa TDS a urmat cursa pentru care ma pregatisem tot anul: UTMF. Am calatorit o zi intreaga pana la destinatie si experienta a fost una extraordinara. Cateva zile n-am stiu pe ce lume traiesc. Diferenta culturala este atat de mare incat eram bulversat la propriu. De asemenea jet lag-ul n-a ajutat deloc. Dormean eratic cand ziua cand noaptea dar pana la cursa s-a mai reglat - am ajuns cu ~ 1 saptamana inainte. Ne-am plimbat mult pana la cursa dar Septembrie este luna in care ploaua aproape in fiecare zi in Japoia - luna musonilor. Am prin un taifun si localnici spuneau ca ploua de 3 saptamani. Umiditate foarte mare, temperaturi intre 20 si 30 de grade si nici urma de soare. Premizele nu erau bune...
Si s-a dovedit, in ziua cursei, ca asa era...
Cu 3 ore inainte de start ploua usor. Cum sunt prevazator am ajuns la start cu 2 ore inainte :)
Am avut norocul sa dau de singurul roman care mai erau inscrisi la cursa. Pe Andrei l-am lasat in camera si l-am rugat sa ma sune din 30 in 30 de minute. Nu a facut-o deci eram fiert...
Cu 30 de minute inainte de start ne-au anuntat ca amana startul cu 1 ora din cauza ploii. Am zis 'Asta este!' si am continuat sa astepta. La ora 16:00 inainte sa se dea startul ne-au anuntat ca, din cauza ploii, scurteaza cursa la 43 de km. Dezamagirea a fost imensa dar odata ce am ajuns pe partea opusa a muntelui am inteles ca nu se putea face nimic cand natura este dezlantuita. O ploaie atat de torentiala si un vant asa puternic n-am prins niciodata pe munte. Cu frontala la maxim nu vedem la 1 m in fata picioarelor pe unde sa calc. Am ajuns in ~ 5 ore la finish luand cursa ca pe un antrenament, distrungadu-mi punctajul ITRA :), si bucurandu-ma ca ne-am oprit pentru ca altfel faceam hipotermie...
Am reflectat si, in timpul ramas, ne-am plimbat prin toata Japonia. A fost o experienta senzationala pe care nu o pot povestii in cuvinte dar care merita traita. Mai jos cateva poze:

Prima masa :)


 Toaletele erau exceptionale: 3 nivele de incalzire, senzor pentru tragerea apei, 2 tipuri de moduri in care sa fi sters la fund...

 Yokohama


Coada ordonata la asteptarea trenului...


Insula de pe care se da startul cursei.



Mancarea de baza pentru cele 3 saptamani. Orez cu alge :)


Hotel de lux pentru animale de companie.



Vagon de tren pe o linie privata: Fuji - Tokyo


Terasa in gradina zoologica din Tokyo.


Avionul cu care ne-am intors: Boeing 787 Dreamliner - Star Wars Edition.


Si cum va spuneam ca lucrurile se intampla intotdeauna cu un motiv continuarea povestii in 2016 - partea a 2-a :)

Multumesc pentru lectura!

Friday, March 18, 2016

Refresh

Si au trecut aproape 2 ani de cand am scris ultima data...
Ok. Recunosc ca nu-mi place sa scriu despre mine.

S-au intampla multe de atunci. Am alergat prima mea cursa de peste100km, am alergat a 2-a mea cursa de peste 100km, am alergat a 3-a mea cursa de 100km si acum ma pregatesc pentru a 4-a cursa.

De asemenea, in Octombrie 2015, am trecut printr-o experienta care m-a schimbat profund si continua sa ma schimbe. Am inceput sa cred ca totul se intampla pentru un motiv si totul se leaga atat de bine intr-un tot unitar.
Am fost in genunchi dar am inceput sa ma ridic...

Mai jos poze de la cateva curse la care am alergat in 2014 si 2015 care, sper , vorbesc de la sine.

Toate cele bune!

CCC 2015

Cu Scott Jurek la scurta vreme dupa ce a batut recordul de traversare a Appalachian Trail:



 Cu Thierry - locul 3 la V1 - Am alergat impreuna aproape 40 de km:


Cu Iulian - iti multumesc pentru ajutor!


Poze pe drumul spre CCC cu Hippy Mobilul

Iesirea din Cortul de la km60. Urma sa ne controleze echipamentul obligatoriu.
Km 90 si ~5000m pozitiv in 13 1/2 ore.

Elvetia pe drumul de intoarcere de la CCC

CCC - din timpul cursei


Zermatt Marathon 2015 - Elvetia.
Vacanta cu Andrei








Natura Ultra Trail 2014 - Greece - poate cea mai frumoasa cursa din 2015

Prieteni noi si vechi:






Natura Trail Race - 31.05.2015 - Ma pregateam sa schimb ciorapii si adidasii la Km 60. Am alergat singur urmatorii 50km.





 Si poate cea mai buna bere bauta vreodata :)


Lansarea unui proiect de suflet - cel mai important de pana acum - Teamrun:



Petrecerea de Craciun Teamrun - 2015


Baneasa Trail Race 2015:





Si o filmare foarte reusita de la CCC 2015 editata si realizata de Iulian Grigore. Merci Iulian!


Alba Iulia City Race 2014 - Pe varful Mamut a 2-a zi dupa cursa cu Alin, Daniel si Florin.


Alba Iulia City Race Martie 2014



Cu Andrei in Alba Iulia imediat dupa cursa copiilor - Martie 2014


Novi Sad Half Marathon Aprilie 2014 - Ultimul meu semimaraton pe asfalt pentru multa vreme :)
Momentul in care Florin m-a initiat in tainele GeoCaching ;)


 La finish-ul Novi Sad Half Marathon 2014:



 Winter Tri 2014 - Primul (si singurul) meu Triathlon pe distanta scurta. Ma pregateam sa inchei cu inotul. Un timp decent de 1h06 (5km alergare, 20km bicicleta si 500m inot).
Plusuri: Am fost 'chicked' de o singura fata si am supravietuit inotului :)




 Un antrenament scurtat din cauza zapezii. 5km in 2 ore. Zapada pana la brau. A fost...interesant.
Momentul ala cand pleci din Azuga si te intorci cu trenul din Predeal :)



Nu se intampla in fiecare zi sa ramai blocat din cauza ninsorii in Bulgaria in luna Octombrie.
Intoarcerea de la Natura Trail Race 2015. Localitatea Kotel din Bulgaria.


O masa ecologica in fara scolii unde eram cazati. Octombrie 2015, Paranesti, Grecia.


 Hercules Marathon 2014


Semimaraton Gerar 2015 - campus Politehnica. Echipa Bearded Runners in actiunea.


Brasov Marathon 2015:


Una dintre imaginile folosite ca publicitate pentru lansarea TeamRun:


Alba Iulia City Race 2015 - Din pacate in 2016 nu s-a mai putut organiza.


Antrenament Azuga Februarie 2015. S-a facut un checkin obligatoriu la stana :)


 Zapada neinceputa la Azuga Februarie 2015


 Lansare TeamRun la Alba Iulia City Race 2015:


Alergare pentru cei care nu pot - Wings for Life 2015. 38.5km spre mare. Din pacate m-a ajuns masina inainte de Lehliu :)




CCC 2015 la Finish - Ii rugasem pe baieti sa ma astepte cu o bere rece si ma pregateam sa o savurez.


Cu Luis Alberto Hernano la CCC 2015.