Salutari
Dupa Olympus Marathon am luat o pauza competitionala binemeritata :) dar n-am incetat sa ma antrenez. Trebuie sa recunosc ca vara imi este greu sa ma motivez. Nu reusesc sa alerg atat de bine ca in restul anului si ma motivez greu. Cu toate acestea ies aproape zilnic. Daca nu este alergare este bicicleta dar ceva tot fac.
Dupa ani de zile in care n-am facut sport deloc stau deseori si ma gandesc cum am ajuns sa-mi fie greu fara si de ce fac asta. Saptamana trecuta am avut o discutie cu un prieten care ma intreba, fara a fi tendentios, de ce alerg.
Raspunsul era pregatit de asta iarna de cand, in timpul alergarilor lungi din padurea Baneasa, imi vuiau in cap toate posterele si clipurile motivationale pe care le-am vazut vreodata.
N-a fost usor si cred ca n-am reusit sa-l conving ca este bine ce fac.
De ce ma trezesc maine la 5:30 sa ma antrenez? Este normal sa sacrific aproximativ 30 de ore pe luna pentru antrenamente in detrimentul familiei? Care este scopul final al acestor sacrificii?
Cred ca oricine si-a pus intrebarile acestea la un moment dat...
N-o fac ca sa slabesc sau pentru a fi sanatos. Nici pentru extraordinara senzatie de la final - o stiti cu totii - indusa de endorfine. Nici pentru a posta pe retelele de socializare ultima mea alergare de X km.
M-am gandit mult pentru ca raspunsul care-mi venea primul in minte mi s-a parut pueril dar motivul este: pentru ca-mi place grozav de mult!
Si pentru ca-mi place am ales sa particip la o cursa Sambata trecuta, o cursa intr-o zona in care n-am mai ajuns de 20 de ani si de care ma leaga amintiri foarte frumoase.
Gandindu-ma la amintirile mele din copilarie cred ca iesirile cu parinii sunt singurele lucruri pe care mi le amintesc ca si cum ar fi fost ieri.
Cum pustiul meu a crescut am decis sa-l introduc in lumea alergarilor montane si sa-l iau cu mine. A fost de acord - nu l-as fi luat daca nu vroia - cu toate ca i-am explicat ca pe perioada cat alerg ma va astepta singur in camera de hotel. Nu mai participa nimeni pe care mi-as fi permis sa il/o rog sa-l aibe in grija.
Vineri dimineata am urcat bagajele in masina si am plecat spre Paltinis unde-am ajuns in cam 5 ore. Seara am iesit la o tura de recunoastere in zona, am ridicat kit-ul de start si am mancat ceva usor.
Planuiam sa ma odihnesc bine pentru ca avusesem o saptamana agitata la lucru si ma simteam slabit.
Si am reusit...
M-am culcat la 22:30 si m-am trezit la 7:00. Mi-am mai aruncat o privire asupra echipamentului pentru ca inca nu ma hotarasem ce pantofi sa aleg. Am luat micul dejun si am facut instructajul: "Nu deschizi usa la nimeni fara sa intrebi cine este", "Suni la receptie daca ai nevoie de ceva", etc.
La 8:40 am plecat spre zona de start care era foarte aproape - cam 5 minute de mers lejer. Am alergat sa ma incalzesc si am ajuns mai repede. Atmosfera foarte frumoasa la start: multi cunoscuti, voie buna, emotii. Aproape ca nici nu am realizat cum au trecut cele 15` intarziere. La 9:15 mi-am facut loc si am incercat sa plec cu primul pluton. Experienta concursurilor trecute in care am pierdut minute bune la start isi spunea cuvantul :). Pana la urma aveam de alergat o cursa naprasnica impotriva mea.
"I`m an Ironman!" 5...4...3...2...1...START
Am plecat cumpatat cu gandul sa alerg cat mai mult si asa am si facut pana la km 3 cand mi-am dat seama ca jambierele de compresie 'ma tin'. Am incercat 2 perechi pana acum dar se pare ca nu sunt pentru mine. Simteam picioarele grele si parca nu le mai puteam ridica. Dupa ce-am fost depasit de 2 alergatori mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva si le-am rulat la glezna. Dupa inca 1km ma simteam eliberat si am recuperat usor cateva pozitii.
Chiar daca zambeam nu eram deloc confortabil...
Si am continuat sa alerg. Stiam ca o sa fie alergabil dar parca nici chiar asa :) Imi doream o urcare sa ma odihnesc putin si s-a intamplat pe la km 7 dar a durat in jur de 1 minut dupa care iar alergare. Practic pana la refugiul Iezer (km 16) am tinut-o numai intr-o alergare. De aici a inceput o poteca relativ tehnica si o urcare pe care n-am mai putut sa alerg tot timpul si pana sa ma dezmeticesc am vazut lacul. Superb! M-am oprit putin si mi-am umplut bidonul dupa care am continuat. Uitandu-ma in fata am observat ca se cam schimba treaba. Poteca s-a transformat intr-un grohotis si panta lejera intr-o mare urcare de cam 50 de grade. In acest moment ma uitam numa in jos pentru ca daca ma uitam la destinatie ma demoralizam.
Si am ajuns sus unde speram sa fie capatul urcarii. Din ce-mi aminteam de la sedinta tehnica asa era dar nu mai eram sigur de nimic. Vroiam sa pot alerga iar. Ma odihnisem destul.
Sus ma astepta un platou nesfarsit pe care am alergat cu ultimele puteri pana la coborarea mult dorita. Stiam ca mai am cam 7 km pana la urmatorul punct de alimentare dar retinusem ca in zona urmatoare sunt multe izvoare din care ma puteam alimenta. Dupa ce-am gresit putin drumul, ca sa nu ma dezmint, si mi-am amintit cuvintele lui Bebe care spune ca daca nu vedem marcaj mai mult de 30 de secunde nu este ok, am inceput alergarea prin jnepenis. O zona foarte frumoasa, la fel de alergabila ca si restul traseului. Am reusit sa depasesc un alergator si la Canaia am mai prins unul din urma - am schimbat cateva cuvinte cu el si am aflat ca este accidentat si nu poate sa coboare din cauza genunchilor.
Am continuat sa alerg usor - totul doar sa nu merg - si am ajuns la Saua Serbanei unde-am baut un izotonic si am plecat repede. Nu-mi venea sa cred cat de alergabil era traseul si nu puteam decat sa ma dojenesc ca nu mai alergasem distante mai lungi de 21km de luni bune.
De la Saua Batrana am dat drumul la picioare la vale si am mai reusit o depasire imediat dupa punctul de control. Ma simteam bine si alergam binisor la vale. Evaluam cursa pana acolo si faptul ca nu avusesem crampe deloc ma bucura.
Si uite asa din piatra in piatra am ajuns sa aud masinile de pe drumul auto din fata, semn ca mai aveam putin pana la linia de sosire. Nu trec zece secunde si din plin avant ma trezesc la pamant. Nici n-am apucat sa pun mana jos cum trebuie atat de neasteptata a fost cazatura. De impiedicat ma mai impiedicasem eu dar ma redresasem.
De data asta insa am picat ca bolovanul si a fost atat de rau incat imi era frica sa ma mai ridic. Dupa cateva secunde in care asteptam sa ma doara ceva am facut-o si dupa un 'self test' am continuat alergarea. Dupa cateva zeci de metrii am inceput sa simt si urmarile: zgarieturi adanci in genunchi, tricoul descusut la umarul pe care cazusem si umarul care durea destul de tare. Moralul insa era bun :) Dupa un "Bine macar ca nu m-a vazut nimeni" spus in sinea mea am continuat sa alerg si in cateva minute am iesit la drumul auto. De aici am continuat spre telescaun si repede spre sosire unde ma asteptau de parca eram primul venit :)
Am auzit-o pe Silvia cum m-a incurajat de pe margine dar nu am vazut de unde. Am multumit, dar nu mai stiu daca am si facut-o sau doar am crezut ca am facut-o, si am trecut linia de finish in 4h44min07secunde. Am primit medalia de finisher si am plecat repede in camera sa vad daca mielul era in regula. L-am gasit ok. Tocmai ce plecase doamna care facuse curatenie. Mi-a spus ca a vazut pe sub usa ca avea carut si a lasat-o sa intre :)
Am facut repede un dus si ne-am intors in zona de sosire unde am mai petrecut cam o ora.
Atmosfera era foarte frumoasa si ne-am simtit excelent.
Am plecat sa luam pranzul si cand ne-am intors la festivitatea de premiere am mers sa verific tabelul cu rezultatele.
Nu mica mi-a fost mirarea cand nu m-am regasit pe lista :) M-am mai uitat odata si nu eram. "Se mai intampla" mi-am zis in timp ce incercam sa vad unde-as fi iesit daca eram clasat.
M-am bucurat sa vad ca am reusit un loc 7 la categoria mea de varsta si 15 la general. Nu este principalul meu scop dar era clar ca am evoluat destul de mult in ultimele luni.
Le-am povestit lui Luci si Radu ce-am patit si Radu s-a oferit sa discute cu organizatorii ca sa clarifice situatia. A facut-o si dupa ce-au verificat din nou au gasit timpul meu si m-au trecut in clasament. Multumesc Radu pentru ajutor!
Am stat la toata festivitatea de premiere si am plecat in camera pentru ca a 2-a zi ne astepta un drum lung.
A fost un concurs excelent organizat a carui a 3-a editie o astept deja cu nerabdare! Multumim InAlergare pentru tot si sa ne vedem cu bine la anul!
Dupa Olympus Marathon am luat o pauza competitionala binemeritata :) dar n-am incetat sa ma antrenez. Trebuie sa recunosc ca vara imi este greu sa ma motivez. Nu reusesc sa alerg atat de bine ca in restul anului si ma motivez greu. Cu toate acestea ies aproape zilnic. Daca nu este alergare este bicicleta dar ceva tot fac.
Dupa ani de zile in care n-am facut sport deloc stau deseori si ma gandesc cum am ajuns sa-mi fie greu fara si de ce fac asta. Saptamana trecuta am avut o discutie cu un prieten care ma intreba, fara a fi tendentios, de ce alerg.
Raspunsul era pregatit de asta iarna de cand, in timpul alergarilor lungi din padurea Baneasa, imi vuiau in cap toate posterele si clipurile motivationale pe care le-am vazut vreodata.
N-a fost usor si cred ca n-am reusit sa-l conving ca este bine ce fac.
De ce ma trezesc maine la 5:30 sa ma antrenez? Este normal sa sacrific aproximativ 30 de ore pe luna pentru antrenamente in detrimentul familiei? Care este scopul final al acestor sacrificii?
Cred ca oricine si-a pus intrebarile acestea la un moment dat...
N-o fac ca sa slabesc sau pentru a fi sanatos. Nici pentru extraordinara senzatie de la final - o stiti cu totii - indusa de endorfine. Nici pentru a posta pe retelele de socializare ultima mea alergare de X km.
M-am gandit mult pentru ca raspunsul care-mi venea primul in minte mi s-a parut pueril dar motivul este: pentru ca-mi place grozav de mult!
Si pentru ca-mi place am ales sa particip la o cursa Sambata trecuta, o cursa intr-o zona in care n-am mai ajuns de 20 de ani si de care ma leaga amintiri foarte frumoase.
Gandindu-ma la amintirile mele din copilarie cred ca iesirile cu parinii sunt singurele lucruri pe care mi le amintesc ca si cum ar fi fost ieri.
Cum pustiul meu a crescut am decis sa-l introduc in lumea alergarilor montane si sa-l iau cu mine. A fost de acord - nu l-as fi luat daca nu vroia - cu toate ca i-am explicat ca pe perioada cat alerg ma va astepta singur in camera de hotel. Nu mai participa nimeni pe care mi-as fi permis sa il/o rog sa-l aibe in grija.
Vineri dimineata am urcat bagajele in masina si am plecat spre Paltinis unde-am ajuns in cam 5 ore. Seara am iesit la o tura de recunoastere in zona, am ridicat kit-ul de start si am mancat ceva usor.
Planuiam sa ma odihnesc bine pentru ca avusesem o saptamana agitata la lucru si ma simteam slabit.
Si am reusit...
M-am culcat la 22:30 si m-am trezit la 7:00. Mi-am mai aruncat o privire asupra echipamentului pentru ca inca nu ma hotarasem ce pantofi sa aleg. Am luat micul dejun si am facut instructajul: "Nu deschizi usa la nimeni fara sa intrebi cine este", "Suni la receptie daca ai nevoie de ceva", etc.
La 8:40 am plecat spre zona de start care era foarte aproape - cam 5 minute de mers lejer. Am alergat sa ma incalzesc si am ajuns mai repede. Atmosfera foarte frumoasa la start: multi cunoscuti, voie buna, emotii. Aproape ca nici nu am realizat cum au trecut cele 15` intarziere. La 9:15 mi-am facut loc si am incercat sa plec cu primul pluton. Experienta concursurilor trecute in care am pierdut minute bune la start isi spunea cuvantul :). Pana la urma aveam de alergat o cursa naprasnica impotriva mea.
"I`m an Ironman!" 5...4...3...2...1...START
Am plecat cumpatat cu gandul sa alerg cat mai mult si asa am si facut pana la km 3 cand mi-am dat seama ca jambierele de compresie 'ma tin'. Am incercat 2 perechi pana acum dar se pare ca nu sunt pentru mine. Simteam picioarele grele si parca nu le mai puteam ridica. Dupa ce-am fost depasit de 2 alergatori mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva si le-am rulat la glezna. Dupa inca 1km ma simteam eliberat si am recuperat usor cateva pozitii.
Chiar daca zambeam nu eram deloc confortabil...
Si am continuat sa alerg. Stiam ca o sa fie alergabil dar parca nici chiar asa :) Imi doream o urcare sa ma odihnesc putin si s-a intamplat pe la km 7 dar a durat in jur de 1 minut dupa care iar alergare. Practic pana la refugiul Iezer (km 16) am tinut-o numai intr-o alergare. De aici a inceput o poteca relativ tehnica si o urcare pe care n-am mai putut sa alerg tot timpul si pana sa ma dezmeticesc am vazut lacul. Superb! M-am oprit putin si mi-am umplut bidonul dupa care am continuat. Uitandu-ma in fata am observat ca se cam schimba treaba. Poteca s-a transformat intr-un grohotis si panta lejera intr-o mare urcare de cam 50 de grade. In acest moment ma uitam numa in jos pentru ca daca ma uitam la destinatie ma demoralizam.
Si am ajuns sus unde speram sa fie capatul urcarii. Din ce-mi aminteam de la sedinta tehnica asa era dar nu mai eram sigur de nimic. Vroiam sa pot alerga iar. Ma odihnisem destul.
Sus ma astepta un platou nesfarsit pe care am alergat cu ultimele puteri pana la coborarea mult dorita. Stiam ca mai am cam 7 km pana la urmatorul punct de alimentare dar retinusem ca in zona urmatoare sunt multe izvoare din care ma puteam alimenta. Dupa ce-am gresit putin drumul, ca sa nu ma dezmint, si mi-am amintit cuvintele lui Bebe care spune ca daca nu vedem marcaj mai mult de 30 de secunde nu este ok, am inceput alergarea prin jnepenis. O zona foarte frumoasa, la fel de alergabila ca si restul traseului. Am reusit sa depasesc un alergator si la Canaia am mai prins unul din urma - am schimbat cateva cuvinte cu el si am aflat ca este accidentat si nu poate sa coboare din cauza genunchilor.
Am continuat sa alerg usor - totul doar sa nu merg - si am ajuns la Saua Serbanei unde-am baut un izotonic si am plecat repede. Nu-mi venea sa cred cat de alergabil era traseul si nu puteam decat sa ma dojenesc ca nu mai alergasem distante mai lungi de 21km de luni bune.
De la Saua Batrana am dat drumul la picioare la vale si am mai reusit o depasire imediat dupa punctul de control. Ma simteam bine si alergam binisor la vale. Evaluam cursa pana acolo si faptul ca nu avusesem crampe deloc ma bucura.
Si uite asa din piatra in piatra am ajuns sa aud masinile de pe drumul auto din fata, semn ca mai aveam putin pana la linia de sosire. Nu trec zece secunde si din plin avant ma trezesc la pamant. Nici n-am apucat sa pun mana jos cum trebuie atat de neasteptata a fost cazatura. De impiedicat ma mai impiedicasem eu dar ma redresasem.
De data asta insa am picat ca bolovanul si a fost atat de rau incat imi era frica sa ma mai ridic. Dupa cateva secunde in care asteptam sa ma doara ceva am facut-o si dupa un 'self test' am continuat alergarea. Dupa cateva zeci de metrii am inceput sa simt si urmarile: zgarieturi adanci in genunchi, tricoul descusut la umarul pe care cazusem si umarul care durea destul de tare. Moralul insa era bun :) Dupa un "Bine macar ca nu m-a vazut nimeni" spus in sinea mea am continuat sa alerg si in cateva minute am iesit la drumul auto. De aici am continuat spre telescaun si repede spre sosire unde ma asteptau de parca eram primul venit :)
Am auzit-o pe Silvia cum m-a incurajat de pe margine dar nu am vazut de unde. Am multumit, dar nu mai stiu daca am si facut-o sau doar am crezut ca am facut-o, si am trecut linia de finish in 4h44min07secunde. Am primit medalia de finisher si am plecat repede in camera sa vad daca mielul era in regula. L-am gasit ok. Tocmai ce plecase doamna care facuse curatenie. Mi-a spus ca a vazut pe sub usa ca avea carut si a lasat-o sa intre :)
Am facut repede un dus si ne-am intors in zona de sosire unde am mai petrecut cam o ora.
Atmosfera era foarte frumoasa si ne-am simtit excelent.
Am plecat sa luam pranzul si cand ne-am intors la festivitatea de premiere am mers sa verific tabelul cu rezultatele.
Nu mica mi-a fost mirarea cand nu m-am regasit pe lista :) M-am mai uitat odata si nu eram. "Se mai intampla" mi-am zis in timp ce incercam sa vad unde-as fi iesit daca eram clasat.
M-am bucurat sa vad ca am reusit un loc 7 la categoria mea de varsta si 15 la general. Nu este principalul meu scop dar era clar ca am evoluat destul de mult in ultimele luni.
Le-am povestit lui Luci si Radu ce-am patit si Radu s-a oferit sa discute cu organizatorii ca sa clarifice situatia. A facut-o si dupa ce-au verificat din nou au gasit timpul meu si m-au trecut in clasament. Multumesc Radu pentru ajutor!
Am stat la toata festivitatea de premiere si am plecat in camera pentru ca a 2-a zi ne astepta un drum lung.
A fost un concurs excelent organizat a carui a 3-a editie o astept deja cu nerabdare! Multumim InAlergare pentru tot si sa ne vedem cu bine la anul!
