Salutari!
A trecut ceva vreme de cand am simtit ca trebuie sa scriu aici.
Din 2017 am decis sa alerg doar curse noi si sa nu mai fac aceasi cursa de 2x dar, in cazul TransGrandCanaria, am simtit ca am executat atat de slab incat am vrut sa revin.
Eram atat de sigur ca o pot face mai bine cu usurinta incat nu i-am dat prea mare importanta. M-am antrenanat la fel ca in ultimii ani, consistent, cu multe alergari lungi cu diferenta de nivel (1500-2000m+/alergare).
Intrucat mi-a placut foarte mult cursa din 2018 m-am inscris din timp. Cred ca din Iulie sau Iunie 2018. Am aflat ca Viorica Henry si Adrian Toma vor merge si ei si ne-am organizat pentru a sta impreuna. Au refuzat sa mearga la un gay friendly hotel dar nimeni nu este perfect :)
Adrian vrea si el la cursa lunga. Nu m-a intrebat prea multe lucruri si nici eu nu i-am spus. O sa vedeti ca o sa fie usor mirat :) si foarte dezamagit. Cel putin pana uita si se inscrie din nou. Ii dau maxim 1-2 luni.
https://iommi4u.blogspot.com/2019/02/transgrancanaria-360.html?fbclid=IwAR1-x6eedyYQpsnAKcUB27pF1iV9MWL9ha-qDLl0xMUCx4exrHBi1frcHC8
Viorica a zis ca ea vrea mancare si apa si s-a inscris la cursa din UTWT - 128km cu ~ 7000m urcare.
Dar sa ne intoarcem la perioada de pregatire. Vedeti voi, mie nu nu imi place sa fac curse. Serios! Imi place foarte mult sa ma antrenez. Stiu ca pare ciudat ce spun dar cursele sunt pentru mine doar motive pentru o pauza a antrenamentelor. Si asta s-a schimbat in ultimii 2 ani. Pana in 2016 si chiar inceputul lui 2017 eram destul de competitiv. Imi alegeam cursele cu atentie pentru a fi 'la maxim' si imi alegeam intotdeauna curse care ma favorizau. Sunt mai bun pe cursele 'alergabile' ca sa zic asa.
Cursele lungi pe care le fac in ultimii ani nu ma avantajeaza deloc, nu imi place sa fac antrenamente specifice pentru ele si greutatea mea actuala (68kg la 181cm) imi face destul de grea evolutia la ele. Nutritia in cursa este foarte importanta, orice pas gresit insemnand 'zidul'.
Cu toate astea perseverez : M-am inscris la ToR in 2018, cursa inaintea careia m-am accidentat destul de rau, si apoi la TransGrandCanaria360 a 2-a oara, o cursa de 250km in Grecia , Leadville (aici poate stralucesc si eu :) ) si PTL, in echipa cu Costica Anghel, alturi de care m-am si antrenat in ultima vreme.
Revenind la TransGrandCanaria si la modul cum am tratat cursa pot spune ca am fost extrem de relaxat inainte. Nu m-am uitat aproape deloc la traseu, mi-am facut un plan mental si mi-am propus sa experimentez legat de nutritie si, mai ales, somn. La ToR am dormit prea mult si vroiam ca acum sa corectez aceasta greseala facand pauze de maxim 1 ora de somn.
Dupa 2 zile de relaxare inainte de cursa (macare si somn) ne-am pregatit kiturile de concurs si gentile pentru cele 5 puncte de odihna.
Ca si anul trecut am observat destui participanti cu veste mici in care nu pot incapea toate cele. Oricine a facut vreodata o cursa cu atat de mult echipament stie acest lucru.
Ma uimeste si mahneste dorinta unora de a iesi in evidenta cu orice pret.
Intotdeauna m-am ghidat dupa niste principii in viata, principii pe care imi place sa cred ca le-am 'dat' mai departe si copiilor mei. Acestea spun ca mereu sa fiu corect cu mine insumi. Cum altfel as putea sa ma bucur de o reusita daca stiu ca nu am respectat regulile? Este corect fata de restul participantilor? Cat de competitiv sa fiu sa uit aceste aspecte? Ce as vrea sa justific ca sa nu respect aceste principii?
Ma rog. Suntem diferiti si cred ca asta este si una dintre partile interesante ale vietii. Ar fi ciudat ca toti sa fim la fel - ghidati de aceleasi valori si principii. Despre ce-as mai scrie eu acum? :)
Cursa a inceput rapid - ca si anul trecut. S-a plecat destul de tare intr-o dimineata insorita de 20 Februarie. Am plecat foarte relaxat stiind ce urmeaza sa se intample. Cred ca eram printre ultimii 10 in primii 10km. Ma distrau gafaielile din jur. Imi aminteau de ToR si de cei care ne depaseau prin stanga si prin dreapta cararii in primii 20 de km de cursa.
Adrian era in fata, destul de concentrat. Il tot strigam dar nu raspundea deloc. Eu vroiam sa ma distrez si el lua totul foarte in serios. Mai sa fie. Sa fie ca in cartea lui Stephen King The Long Walk? Ultimul este impuscat?
La km 15, spre supriprinderea multora si a mea, am intrat intr-un canal intunecat plin cu apa. Daca asta nu era suficient s-a mers cativa km prin el si namolul de pe fundul lui a patruns incet in pantofi si sosete. M-am curatat cat am putut de bine dar nu impecabil Am norocul sa nu fac usor bataturi sau basici.
Canalele aratau ca mai jos doar ca aveau apa care varia intre 10 si 30 de cm.
De aici inainte, pana la km 70, am mers aproape singur.Am mers relaxat si m-am bucurat de peisaje. In jur de km 50 m-am oprit la un supermarket si mi-am cumparat ceva de mancare. Estimasem destul de gresit necesarul pe primii 70km.
La km la in punct am gasit un participant cu glezna rupta. Jean imi spusese mai devreme ca 'He is racing hard!'. Din pacate a fost prea hard. Ulterior, la finish, am aflat ca fusese deja operat si avea si suruburi. Pentru o elita asta inseamna o pauza lunga in cariera. Imi pare rau pentru el.
Am mancat copios si, in acest timp, am pus ceasul la incarcat la organizatori. Am zis sa nu-mi consum acumulatorul portabil daca exista alternative. Tot aici am constatat ca, dintr-o greseala/graba am uitat sa imi las ciorapi de schimb. Ciorapii erau deja scoarta de la namol si picioarele ma usturau. Asta a fost prima greseala care m-a costat.
Am plecat dupa cam 30 de minute in alergare usoara incercand sa dau drumul la al doilea segment din cursa. Dupa nici 200m imi dau seama ca mi-au disparut trackurile de pe ceas. Mai sa fie. Ma intorc repede in checkpoint pentru ca-l vazusem pe Martin de la care puteam sa le transfer dar nu mai era in zona.
Am cautat repede pe cineva care avea ceas Garmin la mana, i-am cerut telefonul, mi-am adaugat contul si mi-am trimis din nou trackurile. Inca 30 de minute timp pierdut si frustrare nemarginita.
Mi-a trecut prin cap sa ma opresc dar am zis ca nu are sens. O sa ma bucur de cursa in continuare.
Am plecat singur si l-am ajuns din spate pe Matteo. Il stiam de la ToR. Mai mersesem impreuna acolo. Ne-am salutat si am mers impreuna in urmatoarea noapte si dimineata pana in jur de km 125. El suferea destul de tare si a rams in urma sa se odhineasca. Eu pierdusem mult in greutate si pantalonii nu mai stateau bine pe mine. Din aceasta cauza m-am frecat foarte tare intre picioare. Asta a fost a doua greseala: nu imi luasem vaselina.
Am decis sa continui singur. La km 125 am dormit o ora si m-am trezit ca nou. Am plecat mai departe cu gandul sa merg pana la km 153. Al treilea segment parea simplu:28km cu 1700 ascent. N-a fost chiar asa. L-am ajuns din urma pe Steven, un Olandez care se antrena doar cu crossfit pentru curse montane (asta da vointa). Toala lumea stie ca in Olanda, daca pui o masa si urci pe ea, se vad granitele.
Urmeaza o coborarea destul de tehnica si apoi o urcare prin gradina cuiva, urcare unde mi-am rupt pantalonii si m-am zgariat in toate locurile unde nu ma zgariasem deja. Am ajuns la urmatorul punct si am decis sa ma odihnesc o ora. Am stat intins dar din cauza ca luasem ceva cofeina n-am putut sa adorm. Am decis sa plec mai departe. Aceasta a fost a 3-a greseala. Cu toate ca ma simteam ok in cateva ore mi s-a facu atat de somn incat a trebuit sa dorm de cateva ori pe marginea drumului. Am plecat cu un Francez care nu vorbea decat Franceza si am inaintat foarte prost in aceast noapte. Cred ca am facut doar 20-25km. Ne-am oprit intr-un bar la 5 dimineata si ne-am uitat la stiri, ne-am baut cafeaua, si am plecat mai departe. Pe mine m-a luat somnul din nou si m-am culcat pe o banca in parc timp de 5 minute. El a continuat si nu l-am mai ajuns.
Am plecat singur mai departe din am intrat in canionul in care fusesem si anul trecut. Stiam ca este superba zona si m-am bucurat de ea. La final insa m-am ratacit. Ma vedeam pe track dar acesta se oprea brusa la o cascada unde incepea un nou tunel. Speram sa nu fie iar prin tunel pentru ca nu mai puteam. M-am uitat prin el cu frontala si erau urme pe jos semn ca cineva o luase pe acolo. Am refuzat acest lucru si am sunat la organizatori. Spre norocul meu (!!) directorul tehnic al cursei nu vorbeste Engleza si tot ce reusesc sa aflu e ca sunt pe track si sa continui :)
Aici am pierdut cam 1 ora in care m-am invartit pe toate potecile, intr-un final apoteotic vazand ca drumul face 180 de grade brusc inapoi si urca pe o muchie. Cararea de deasupra era foarte aproape de cararea de jos si de aici confuzia. Poate daca eram cu cineva nu greseam. Cat am stat nu m-a ajuns nimeni din urma...
Am urcat pe Pico del Rey - stiam urcarea de anul trecut. Aproape in 4 labe. Am coborat spre Teror si aici am fost ajuns de Eric cu care am continuat superba Creasta pe o temperatura de 35 de grade la umbra, umbra pe care o cautam si nu o gaseam sub nici o forma. Am coborat din creasca impreuna, am batut la usa unui localnic, pentru ca ramasesem fara apa. Foarte ospitalieri ne-au dat apa din belsug. Am coborat la un restaurant unde am mancat atat de mult incat am gresit dumul cu 500m (in plus) si asa am ajuns in Valsequillo :) Aici ne-am culcat o ora si am decis sa continuam impreuna. Tot aici am constatat ca aveam o basica extrem de mare la unul dintre picioare. Nimic care sa ma opreasca dar ceva nou. Am decis sa merg la medic care a spart-o si mi-a pansat-o. A fost o alegere buna.
De aici aveam o ultima mare urcare de ~ 1600m pozitiv. Urcarea a fost cum a mai fost dar coborarea pana la St. Lucia ne-a distrus pur si simplu. Ma dureau picioarele atat de tare - si ma refer la tendoanele si oasele din labele picioarelor - ca nu mai stiam ce sa fac. Am pierdut foarte multa vreme pe aceasta bucata. Ulterior am aflat ca Adi ma astepta in Santa Lucia dar ca a cedat si bine a facut. Nu ma simteam senzational si imi doream sa se termine mai repede.
In St. Lucia stiam ca sunt conditii foarte bune de somn. Am dormit o ora, am mancat si am plecat.
De aici pana la finish ne-am tarat. Eric a avut o problema destul de urata inainte de barajul de pe utlima bucata. Nasul ii sangera foarte tare si nu se mai oprea. Ne-am oprit si am improvizat un bandaj din fasa elastica care a funtionat de minute.
12 ore. Atat am facut pe ultima bucata. Aici am invatat ca nu se moare asa usor. Termomentrul din ceas imi arata 37 de grade dar sigur temperatura resimtita era mai mare. Simteam cu dogoreste nisipul. Am ramas fara apa dar am gasit un magazin intr-un orasel mic la 20 de km de finish. A fost un adevarat exercitiu psihologic sa termin. Nu puteam sa alerg din cauza caldurii, altfel cred ca as fi alergat de nervi, si am mers 30 de km in 6 ore. Prin oras am tinut mortis sa urmam tot trackul si am coborat si urcat toate scarile de pe plaje :)
A fost frumos dar nu mai vin :)
Timpul final a fost, din nou, mediocru. Nu cred ca oglindeste pregatirea mea curenta dar asa cum iti asterni asa dormi. Daca sunt suparat sunt suparat doar pe mine. Poate as fi putut sa ma implic putin mai tare in acest esec :)
Am invatat foarte multe lucruri si asta ma bucura. Chiar daca am mers prost am invatat exact cum sa-mi dozez somnul, dopurile de ureche au facut minuni, ce am testat ca nutritie este senzational si nu mi-a facut nici o problema in timpul cursei, aparent poti sa merg priontr-o caldura senzationala fara sa mor si am devenit relativ exper la power napping :) Pana la urma la umbra unui banan nu mai dormisem.
Semnele imi spun sa raman la curse pana la 100 de mile (inclusiv) dar voi persevera. Pana la urma frumusetea vine din incercarea de a ne depasii limitele. Urmeaza o cursa de 250km pe care abia o astept - chiar daca a trecut doar o saptamana dupa Iadul numit GrandCanaria.
Mai jos - din ciclul "Daca doriti sa revedeti" :) Dauna totala.
A trecut ceva vreme de cand am simtit ca trebuie sa scriu aici.
Din 2017 am decis sa alerg doar curse noi si sa nu mai fac aceasi cursa de 2x dar, in cazul TransGrandCanaria, am simtit ca am executat atat de slab incat am vrut sa revin.
Eram atat de sigur ca o pot face mai bine cu usurinta incat nu i-am dat prea mare importanta. M-am antrenanat la fel ca in ultimii ani, consistent, cu multe alergari lungi cu diferenta de nivel (1500-2000m+/alergare).
Intrucat mi-a placut foarte mult cursa din 2018 m-am inscris din timp. Cred ca din Iulie sau Iunie 2018. Am aflat ca Viorica Henry si Adrian Toma vor merge si ei si ne-am organizat pentru a sta impreuna. Au refuzat sa mearga la un gay friendly hotel dar nimeni nu este perfect :)
Adrian vrea si el la cursa lunga. Nu m-a intrebat prea multe lucruri si nici eu nu i-am spus. O sa vedeti ca o sa fie usor mirat :) si foarte dezamagit. Cel putin pana uita si se inscrie din nou. Ii dau maxim 1-2 luni.
https://iommi4u.blogspot.com/2019/02/transgrancanaria-360.html?fbclid=IwAR1-x6eedyYQpsnAKcUB27pF1iV9MWL9ha-qDLl0xMUCx4exrHBi1frcHC8
Viorica a zis ca ea vrea mancare si apa si s-a inscris la cursa din UTWT - 128km cu ~ 7000m urcare.
Dar sa ne intoarcem la perioada de pregatire. Vedeti voi, mie nu nu imi place sa fac curse. Serios! Imi place foarte mult sa ma antrenez. Stiu ca pare ciudat ce spun dar cursele sunt pentru mine doar motive pentru o pauza a antrenamentelor. Si asta s-a schimbat in ultimii 2 ani. Pana in 2016 si chiar inceputul lui 2017 eram destul de competitiv. Imi alegeam cursele cu atentie pentru a fi 'la maxim' si imi alegeam intotdeauna curse care ma favorizau. Sunt mai bun pe cursele 'alergabile' ca sa zic asa.
Cursele lungi pe care le fac in ultimii ani nu ma avantajeaza deloc, nu imi place sa fac antrenamente specifice pentru ele si greutatea mea actuala (68kg la 181cm) imi face destul de grea evolutia la ele. Nutritia in cursa este foarte importanta, orice pas gresit insemnand 'zidul'.
Cu toate astea perseverez : M-am inscris la ToR in 2018, cursa inaintea careia m-am accidentat destul de rau, si apoi la TransGrandCanaria360 a 2-a oara, o cursa de 250km in Grecia , Leadville (aici poate stralucesc si eu :) ) si PTL, in echipa cu Costica Anghel, alturi de care m-am si antrenat in ultima vreme.
Revenind la TransGrandCanaria si la modul cum am tratat cursa pot spune ca am fost extrem de relaxat inainte. Nu m-am uitat aproape deloc la traseu, mi-am facut un plan mental si mi-am propus sa experimentez legat de nutritie si, mai ales, somn. La ToR am dormit prea mult si vroiam ca acum sa corectez aceasta greseala facand pauze de maxim 1 ora de somn.
Dupa 2 zile de relaxare inainte de cursa (macare si somn) ne-am pregatit kiturile de concurs si gentile pentru cele 5 puncte de odihna.
Ca si anul trecut am observat destui participanti cu veste mici in care nu pot incapea toate cele. Oricine a facut vreodata o cursa cu atat de mult echipament stie acest lucru.
Ma uimeste si mahneste dorinta unora de a iesi in evidenta cu orice pret.
Intotdeauna m-am ghidat dupa niste principii in viata, principii pe care imi place sa cred ca le-am 'dat' mai departe si copiilor mei. Acestea spun ca mereu sa fiu corect cu mine insumi. Cum altfel as putea sa ma bucur de o reusita daca stiu ca nu am respectat regulile? Este corect fata de restul participantilor? Cat de competitiv sa fiu sa uit aceste aspecte? Ce as vrea sa justific ca sa nu respect aceste principii?
Ma rog. Suntem diferiti si cred ca asta este si una dintre partile interesante ale vietii. Ar fi ciudat ca toti sa fim la fel - ghidati de aceleasi valori si principii. Despre ce-as mai scrie eu acum? :)
Cursa a inceput rapid - ca si anul trecut. S-a plecat destul de tare intr-o dimineata insorita de 20 Februarie. Am plecat foarte relaxat stiind ce urmeaza sa se intample. Cred ca eram printre ultimii 10 in primii 10km. Ma distrau gafaielile din jur. Imi aminteau de ToR si de cei care ne depaseau prin stanga si prin dreapta cararii in primii 20 de km de cursa.
Adrian era in fata, destul de concentrat. Il tot strigam dar nu raspundea deloc. Eu vroiam sa ma distrez si el lua totul foarte in serios. Mai sa fie. Sa fie ca in cartea lui Stephen King The Long Walk? Ultimul este impuscat?
La km 15, spre supriprinderea multora si a mea, am intrat intr-un canal intunecat plin cu apa. Daca asta nu era suficient s-a mers cativa km prin el si namolul de pe fundul lui a patruns incet in pantofi si sosete. M-am curatat cat am putut de bine dar nu impecabil Am norocul sa nu fac usor bataturi sau basici.
Canalele aratau ca mai jos doar ca aveau apa care varia intre 10 si 30 de cm.
De aici inainte, pana la km 70, am mers aproape singur.Am mers relaxat si m-am bucurat de peisaje. In jur de km 50 m-am oprit la un supermarket si mi-am cumparat ceva de mancare. Estimasem destul de gresit necesarul pe primii 70km.
La km la in punct am gasit un participant cu glezna rupta. Jean imi spusese mai devreme ca 'He is racing hard!'. Din pacate a fost prea hard. Ulterior, la finish, am aflat ca fusese deja operat si avea si suruburi. Pentru o elita asta inseamna o pauza lunga in cariera. Imi pare rau pentru el.
Am mancat copios si, in acest timp, am pus ceasul la incarcat la organizatori. Am zis sa nu-mi consum acumulatorul portabil daca exista alternative. Tot aici am constatat ca, dintr-o greseala/graba am uitat sa imi las ciorapi de schimb. Ciorapii erau deja scoarta de la namol si picioarele ma usturau. Asta a fost prima greseala care m-a costat.
Am plecat dupa cam 30 de minute in alergare usoara incercand sa dau drumul la al doilea segment din cursa. Dupa nici 200m imi dau seama ca mi-au disparut trackurile de pe ceas. Mai sa fie. Ma intorc repede in checkpoint pentru ca-l vazusem pe Martin de la care puteam sa le transfer dar nu mai era in zona.
Am cautat repede pe cineva care avea ceas Garmin la mana, i-am cerut telefonul, mi-am adaugat contul si mi-am trimis din nou trackurile. Inca 30 de minute timp pierdut si frustrare nemarginita.
Mi-a trecut prin cap sa ma opresc dar am zis ca nu are sens. O sa ma bucur de cursa in continuare.
Am plecat singur si l-am ajuns din spate pe Matteo. Il stiam de la ToR. Mai mersesem impreuna acolo. Ne-am salutat si am mers impreuna in urmatoarea noapte si dimineata pana in jur de km 125. El suferea destul de tare si a rams in urma sa se odhineasca. Eu pierdusem mult in greutate si pantalonii nu mai stateau bine pe mine. Din aceasta cauza m-am frecat foarte tare intre picioare. Asta a fost a doua greseala: nu imi luasem vaselina.
Am decis sa continui singur. La km 125 am dormit o ora si m-am trezit ca nou. Am plecat mai departe cu gandul sa merg pana la km 153. Al treilea segment parea simplu:28km cu 1700 ascent. N-a fost chiar asa. L-am ajuns din urma pe Steven, un Olandez care se antrena doar cu crossfit pentru curse montane (asta da vointa). Toala lumea stie ca in Olanda, daca pui o masa si urci pe ea, se vad granitele.
Urmeaza o coborarea destul de tehnica si apoi o urcare prin gradina cuiva, urcare unde mi-am rupt pantalonii si m-am zgariat in toate locurile unde nu ma zgariasem deja. Am ajuns la urmatorul punct si am decis sa ma odihnesc o ora. Am stat intins dar din cauza ca luasem ceva cofeina n-am putut sa adorm. Am decis sa plec mai departe. Aceasta a fost a 3-a greseala. Cu toate ca ma simteam ok in cateva ore mi s-a facu atat de somn incat a trebuit sa dorm de cateva ori pe marginea drumului. Am plecat cu un Francez care nu vorbea decat Franceza si am inaintat foarte prost in aceast noapte. Cred ca am facut doar 20-25km. Ne-am oprit intr-un bar la 5 dimineata si ne-am uitat la stiri, ne-am baut cafeaua, si am plecat mai departe. Pe mine m-a luat somnul din nou si m-am culcat pe o banca in parc timp de 5 minute. El a continuat si nu l-am mai ajuns.
Am plecat singur mai departe din am intrat in canionul in care fusesem si anul trecut. Stiam ca este superba zona si m-am bucurat de ea. La final insa m-am ratacit. Ma vedeam pe track dar acesta se oprea brusa la o cascada unde incepea un nou tunel. Speram sa nu fie iar prin tunel pentru ca nu mai puteam. M-am uitat prin el cu frontala si erau urme pe jos semn ca cineva o luase pe acolo. Am refuzat acest lucru si am sunat la organizatori. Spre norocul meu (!!) directorul tehnic al cursei nu vorbeste Engleza si tot ce reusesc sa aflu e ca sunt pe track si sa continui :)
Aici am pierdut cam 1 ora in care m-am invartit pe toate potecile, intr-un final apoteotic vazand ca drumul face 180 de grade brusc inapoi si urca pe o muchie. Cararea de deasupra era foarte aproape de cararea de jos si de aici confuzia. Poate daca eram cu cineva nu greseam. Cat am stat nu m-a ajuns nimeni din urma...
Am urcat pe Pico del Rey - stiam urcarea de anul trecut. Aproape in 4 labe. Am coborat spre Teror si aici am fost ajuns de Eric cu care am continuat superba Creasta pe o temperatura de 35 de grade la umbra, umbra pe care o cautam si nu o gaseam sub nici o forma. Am coborat din creasca impreuna, am batut la usa unui localnic, pentru ca ramasesem fara apa. Foarte ospitalieri ne-au dat apa din belsug. Am coborat la un restaurant unde am mancat atat de mult incat am gresit dumul cu 500m (in plus) si asa am ajuns in Valsequillo :) Aici ne-am culcat o ora si am decis sa continuam impreuna. Tot aici am constatat ca aveam o basica extrem de mare la unul dintre picioare. Nimic care sa ma opreasca dar ceva nou. Am decis sa merg la medic care a spart-o si mi-a pansat-o. A fost o alegere buna.
De aici aveam o ultima mare urcare de ~ 1600m pozitiv. Urcarea a fost cum a mai fost dar coborarea pana la St. Lucia ne-a distrus pur si simplu. Ma dureau picioarele atat de tare - si ma refer la tendoanele si oasele din labele picioarelor - ca nu mai stiam ce sa fac. Am pierdut foarte multa vreme pe aceasta bucata. Ulterior am aflat ca Adi ma astepta in Santa Lucia dar ca a cedat si bine a facut. Nu ma simteam senzational si imi doream sa se termine mai repede.
In St. Lucia stiam ca sunt conditii foarte bune de somn. Am dormit o ora, am mancat si am plecat.
De aici pana la finish ne-am tarat. Eric a avut o problema destul de urata inainte de barajul de pe utlima bucata. Nasul ii sangera foarte tare si nu se mai oprea. Ne-am oprit si am improvizat un bandaj din fasa elastica care a funtionat de minute.
12 ore. Atat am facut pe ultima bucata. Aici am invatat ca nu se moare asa usor. Termomentrul din ceas imi arata 37 de grade dar sigur temperatura resimtita era mai mare. Simteam cu dogoreste nisipul. Am ramas fara apa dar am gasit un magazin intr-un orasel mic la 20 de km de finish. A fost un adevarat exercitiu psihologic sa termin. Nu puteam sa alerg din cauza caldurii, altfel cred ca as fi alergat de nervi, si am mers 30 de km in 6 ore. Prin oras am tinut mortis sa urmam tot trackul si am coborat si urcat toate scarile de pe plaje :)
A fost frumos dar nu mai vin :)
Timpul final a fost, din nou, mediocru. Nu cred ca oglindeste pregatirea mea curenta dar asa cum iti asterni asa dormi. Daca sunt suparat sunt suparat doar pe mine. Poate as fi putut sa ma implic putin mai tare in acest esec :)
Am invatat foarte multe lucruri si asta ma bucura. Chiar daca am mers prost am invatat exact cum sa-mi dozez somnul, dopurile de ureche au facut minuni, ce am testat ca nutritie este senzational si nu mi-a facut nici o problema in timpul cursei, aparent poti sa merg priontr-o caldura senzationala fara sa mor si am devenit relativ exper la power napping :) Pana la urma la umbra unui banan nu mai dormisem.
Semnele imi spun sa raman la curse pana la 100 de mile (inclusiv) dar voi persevera. Pana la urma frumusetea vine din incercarea de a ne depasii limitele. Urmeaza o cursa de 250km pe care abia o astept - chiar daca a trecut doar o saptamana dupa Iadul numit GrandCanaria.
Mai jos - din ciclul "Daca doriti sa revedeti" :) Dauna totala.
